Șofer autobetonieră - Cluj-Napoca
Societatea Heidelberg Materials România S.A. organizează un proces de selecție pentru ocuparea unui post vacant de Șofer autobetonieră, pentru punctul de lucru Stația de betoane Cluj-Napoca, jud. Cluj.
PRINCIPALELE RESPONSABILITĂȚI
- execută transportul betonului la locul de punere în operă, conform comenzilor primite de la reprezentanții stației de betoane;
- asigură buna funcţionare a automalaxorului prin respectarea graficului de întreţinere şi gresare;
- răspunde de cantitatea şi calitatea betonului din momentul în care automalaxorul a fost încărcat şi până la beneficiar;
- asigură existența la bordul autovehiculului a documentelor impuse de categoria de transport rutier efectuată și de prevederile legale în vigoare;
- ţine evidenţa valabilităţii tuturor documentelor şi verificărilor vehiculului.
CERINȚELE POSTULUI
Studii și experiență:
- absolvent de școală profesională sau studii medii;
- experiență de minim 1 an pe o poziție similară.
Certificate/atestate:
- atestat șofer profesionist transport marfă;
- card digital pentru tahograf;
- permis de conducere categoria C.
Cunoștințe și abilități necesare:
- cunoștințe tehnice și mecanice specifice;
- abilități de comunicare și lucru în echipă;
- orientare către cerințele pieței și nevoile clienților;
- putere de concentrare, acuratețe și atenție la detalii;
- disponibilitate pentru program flexibil;
- rezistență la stres;
- seriozitate și corectitudine.
CE OFERIM
Suntem convinși că îndeplinirea cu succes a obiectivelor personale determină contribuția în plan profesional.
De aceea oferim un pachet atractiv de beneficii:
- Mediu de lucru profesionist în care sănătatea și siguranța ta sunt pe primul loc;
- Echipă puternică alături de care să te dezvolți;
- Pachet competitiv de compensații și beneficii:
- Salariu motivant și creșteri conform negocierilor anuale cu Sindicatul;
- Diurnă, în cazul deplasărilor;
- Bonus anual de performanță;
- Asigurare medicală privată;
- Indemnizație de vacanță;
- Tichete de masă;
- 28 zile concediu de odihnă;
- Alte beneficii: cadouri de 1 Iunie/Crăciun pentru copii, de Ziua Companiei pentru toți angajații, ajutor pentru naștere și alte evenimente familiale.
DESFĂȘURAREA PROCESULUI de recrutare și selecție
În cazul în care considerați că îndepliniți cerințele de mai sus și sunteți interesat/ă de acest post, vă rugăm să trimiteți CV-ul dvs. la adresa: recrutare-hr@ro.heidelbergmaterials.com;
Doar candidaţii care corespund profilului comunicat vor fi contactaţi.
CINE SUNTEM
Cu 51,000 de angajați în peste 50 țări la nivel mondial și o istorie impresionantă de peste 150 ani de experiență, Heidelberg Materials este unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții din lume, cu poziții de leader de piață în ciment, agregate și betoane. Produsele noastre sunt utilizate pentru construcția de case, infrastructură, facilități comerciale și industriale, satisfăcând astfel cerințele în creștere pentru locuințe, mobilitate și dezvoltare economică.
Cultura noastră organizațională se bazează pe echipe solide, focus puternic asupra nevoilor clienților, creativitate și deschidere spre inovare, precum și gândire & acțiuni sustenabile. În calitate de precursor pe calea neutralității carbonului și a economiei circulare în industria materialelor de construcții, depunem eforturi pentru a identifica materiale și soluții sustenabile. Suntem ambițioși și depășim toate granițele pentru a consolida inovația și a aprofunda parteneriatele cu clienții noștri.
Heidelberg Materials România – Material to build our future!