Carpatcement Holding continuă iniţiativele de responsabilitate socială şi plantează – în cadrul celei de-a patra ediţii a programului „Bucureştiul Respiră” – 800 de copaci...
În contextul apropiatei scadențe (2010) a împrumutului contractat în urmă cu doi ani pentru achiziţia companiei producătoare de materiale de construcţii Hanson,...
Omul de afaceri german Adolf Merckle, în vârstă de 74 de ani, unul dintre cei mai mari antreprenori şi investitori din Europa, a decedat luni, 5 ianuarie, după ce în mod...
În perioada 27 noiembrie – 5 decembrie au loc înscrierile la cea de-a patra ediţie a „Premiilor Profesionale Carpatcement”, competiţie pentru studenţii la facultăţi cu profil...
Două trenuri navetă, unul încărcat cu calcar şi altul gol (aflat în staţia de descărcare), s-au ciocnit pe linia ferată 25 la staţia CF uzinală Taşca. În urma impactului au...
Conducerea companiei CARPATCEMENT HOLDING numeşte în funcţia de Director General al Sucursalei Bicaz pe domnul Ioan Zeicu, aflat până în acest moment în funcţia de Director...
În cadrul programului „Bucureştiul Respiră”, ajuns în acest an la cea de-a treia ediţie, CARPATCEMENT HOLDING a continuat plantarea pădurii de protecţie din comună Copăceni...
Rezultatele financiare pentru anul 2007 arată că în ultimele 12 luni compania Carpatcement Holding, divizia din România a Grupului HeidelbergCement, a reușit să depășească cu...
Carpatcement este pentru a doua oară sponsor al Olimpiadelor Comunicării, cea mai importantă competiţie naţională pentru tinerii care îşi doresc o carieră în Advertising,...
Bicaz, 27 februarie 2008 – Cinci vagoane ale unui tren de transport feroviar de calcar au deraiat pe linia ferată uzinală Bicaz Chei – Țepeșeni (la km 17), în jurul orei 04:...
Carpatcement a câştigat la categoria Campanii non-comerciale din cadrul PR Award, Silver Award pentru programul „Bucureştiul respiră”. Programul urmăreşte refacerea pădurii...
Menţinându-şi promisiunea pentru un Bucureşti mai verde, Carpatcement Holding a continuat refacerea Centurii Verzi a Capitalei plantând, în cadrul celei de-a două ediţii a...
Carpatcement Holding, divizia din România a Grupului HeidelbergCement, a înregistrat în anul 2006 o creştere solidă în ceea ce priveşte performanţele operaţionale şi...
Carpatcement Holding şi partenerii săi în cadrul programului de responsabilitate socială „Bucureştiul respiră” – Asociaţia Experţilor de Mediu, Agenţia de Protecţie a...
Începând cu data de 23 mai 2006, Bucureştiul este un pic mai verde! S-au finalizat plantările de anul acesta din cadrul programului „Bucureştiul respiră”, ce vizează...
Printr-o investiţie de 1 milion euro, CARPAT BETON, divizia de betoane a HeidelbergCement AG în România, inaugurează în data de 15 mai al treisprezecelea punct de lucru din...
Carpatcement Holding a lansat carpatcementcsr.ro, platforma online de comunicare a politicii de responsabilitate socială a companiei. Lansarea site-ului a avut loc la sediul...
CARPAT BETON, divizia de betoane din România a Grupului HeidelbergCement, a inaugurat dispeceratul de preluare a comenzilor de beton din Bucureşti, pentru a le asigura...
Printr-o investiţie de 1,5 milioane euro, CARPAT BETON, divizia de betoane a Grupului HeidelbergCement în România, a inaugurat în luna august cel de-al zecelea punct de lucru...
Carpatcement îşi face publică poziţia faţă de decizia Consiliului şi subliniază câteva dintre argumentele aduse ca probe împotriva acestei decizii.Carpatcement respinge...